a. Principii generale.
Acest capitol este destinat examinării întrebării privind reparația echitabilă în cazurile care privesc tortura, tratamentul sau pedeapsa inumană ori degradantă.
De la început vom explica anumiți termeni așa cum sunt interpretate de Curtea Europeană a Drepturilor Omului atunci cînd examinează cererile adresate în baza Convenției Europene privind Drepturile și Libertățile Fundamentale ale Omului.
În primul rînd reparația echitablă este parte integrantă a unui remediu efectiv împotriva violării drepturilor omului. În cazurile cînd violarea dreptului a fost recunoscută la nivel național și stopată cînd este continuă, pot exista situații cînd această măsură nu este suficientă iar persoana continue să rămînă victima violării. În aceste circumstanțe numai o reparație echitabilă poate remedia situația victimei pe deplin.
Ca regulă obligația statului în virtutea Convenției Europene privind Drepturile și Libertățile Fundamentale ale Omului de a crea remedii efective, împotriva violării drepturilor și libertăților recunoscute în această convenție – este instituită de art. 13 CEDO.
Tot odată Curtea Europeană a Drepturilor Omului a explicat și nu odată că drepturile omului trebuie să fie garantate de statele membre a Consiliului Europei nu în mod teoretic și iluzoriu dar practic și efectiv.
Interpretarea acestei obligații ține de buna credința și bunul simți al statului care a ratificat Convenția. (CEDO).
De aici rezultă că în primul rînd statelor membre a Consiliului Europei aparține obligațiea de a crea pe teritoriu său remedii efective împotriva violării drepturilor și libertăților prevăzute în Convenția Europeană a Drepturilor și Libertăților Fundamentale ale Omului.
Anume din această idee Consiliu Europei insistă că scopul principal al CEDO este de a aduce drepturile și libertățile fundamentale ale omului pe teritoriul fiecărui stat contractant.
Prin reparația echitabilă instituită ca obligația statelor membre a Consiliului Europei se înțelege printre altele și achitarea victimei violării prejudiciu moral, material precum și cheltuielile legate de apărarea drepturilor sale.
Astfel, prin reparaţie echitablă se va înţelege recunoașterea dreptului încălcat, precum și repararea prejudicilor (materiale, morale). Articolul 41 CEDO prevede: ”Dacă Curtea declară că a avut loc o încălcare a Convenţiei sau a Protocoalelor sale şi dacă dreptul intern al Înaltei Părţi Contractante nu permite decât o înlăturare incompletă a consecinţelor acestei încălcări, Curtea acordă părţii lezate, dacă este cazul, o reparaţie echitabilă.
În jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului prin reparația echitabilă a fost înțeles:” Curtea reiterează că hotărârea prin care se constată o încălcare a convenţiei impune statului pârât obligaţia legală de a pune capăt acestei încălcări şi de a acorda reparaţie pentru consecinţele acesteia, astfel încât să restabilească pe cât posibil situaţia existentă înainte de încălcare [a se vedea Iatridis împotriva Greciei (reparaţie echitabilă) (GC), nr. 31107/96,pct. 32, CEDO 2000- XI].
Spre exemplu Când Curtea Europeană se pronunţă împotriva Statului si constată că reclamantul a suferit un prejudiciu, ea îi acordă reclamantului o reparaţie echitabilă, adică o sumă de bani care să compenseze acele daune.
Daunele se disting după cum urmează:
Daune în general
O legătură cauzală clară trebuie stabilită între daunele cerute și încălcarea care se presupune a fi fost comisă. Curtea Europeană nu va fi mulțumită cu o simplă legătură indepartata între presupusa încălcare și daune, nici cu o simplă speculație asupra evenimentelor în cauză. Compensația pentru daune poate fi acordată doar dacă daunele sunt rezultatul unei încălcări constatate. Nu se vor acorda despăgubiri pentru daune provocate de evenimente sau situații despre care nu s-a constatat că reprezintă o încălcare a Convenției, sau pentru daune privind capete de cerere declarate inadmisibile într-o fază anterioară a procedurii. Scopul despăgubirii acordate de Curte pentru daunele produse este de a-i oferi reclamantului o compensaţie pentru consecințele dăunătoare reale ale unei încălcări. Nu se intenționează pedepsirea Părții Contractante responsabile. Prin urmare, Curtea a considerat până acum nepotrivit să accepte cereri pentru daune purtând etichete precum „punitive”, „agravante”, sau „exemplare”.
1. Daune materiale
Principiul privind daunele materiale este că reclamantul ar trebui să fie pus, pe cât mai posibil, în situaţia în care s-ar fi aflat dacă încălcarea constatată nu ar fi avut loc, cu alte cuvinte, restitutio in integrum. Aceasta poate însemna compensații atât pentru prejudiciul real suferit (damnum emergens), cât și pentru beneficiul nerealizat (lucrum cessans).
Reclamantul este cel care trebuie să arate că daunele materiale au rezultat din încălcarea sau încălcările pretinse. Reclamantul trebuie să prezinte documente relevante pentru a dovedi, pe cât mai posibil, nu numai existența, ci și cuantumul sau valoarea prejudiciului. În mod normal, despăgubirea Curții va reflecta valoarea totală a prejudiciului. Totuși, dacă prejudiciul real nu poate fi calculat exact, Curtea va face o estimare bazată pe faptele de care dispune.
2. Daune morale
Despăgubirea acordată de Curte în legătură cu daunele morale este menită să furnizeze o compensație financiară pentru un prejudiciu moral, cum ar fi suferințe psihice sau fizice. Prin natura lor, daunele morale nu se pretează la calcule exacte. Dacă se stabilește existența unor astfel de daune, și în cazul în care Curtea consideră că este necesară o compensație bănească, ea va face o evaluare pe o bază echitabilă, luând în considerare standardele care decurg din jurisprudența sa.
3. Costuri și cheltuieli
Curtea poate dispune rambursarea către reclamant a costurilor și cheltuielilor pe care acesta le-a suportat – mai întâi, la nivel naţional, iar apoi, în cursul procedurilor din fața Curții însăși – în încercarea de a preveni apariția unei încălcări, sau în încercarea de a obține o reparaţie pentru aceasta. Aceste costuri și cheltuieli vor include în mod obișnuit costul asistenței juridice, al taxelor judiciare, și altele asemănătoare. Ele mai pot include cheltuieli de călătorie și diurnă, mai ales dacă acestea au fost determinate de participarea la o audiere în faţa Curții.
În această privință importanță printre altele au circumstanțele particulare ale fiecărei cauze în parte.
Este adevărat că dreptul ca regulă examinează circumstanțele particulare ale cazului, principii generale aplicabile speței și modalitatea de aplicare a principiilor generale stabilite la cazul concret.
De aceia aplicarea regulei privind reparația echitabilă în cazul violării drepturilor și libertăților fundamentale este strîns legată de circumstanțele particulare ale fiecărei cauze în parte.
În continuare vom examina anume aceste circumstanțe importante – faptele, regulile generale aplicabile și aplicarea acestor reguli la cazul concret.
Cînd vorbim de faptele cauzei se are în vedere cumulul circumstanțelor faptice care au avut loc sau în cazul victimei potențiale, care pot să aibă loc. Aici importanță au teritoriul violării, locul, timpul, persoanele implicate, statutul acestor persoane (reprezentanții statului sau persoane particulare), durata și densitatea violării, vîrsta și starea fizică a victimei, comportamentul victimei și a statului, vulnerabilitatea victimei, consecințele violării etc.
Cînd vorbim de principii generale atunci trebuie să ținem cont de principii generale ale dreptului, legislația națională și cea internațională, practica administrativă și cea judecătorească etc.
Nu trebuie să uităm și de prinipiul interpretării dreptului cu bună credință și bunul simți ceia ce reprezintă un patrimoniu comun al statelor membre a Consiliului Europei.
Scopul reparației echitabile ca regulă este restitutio in integrum, pe cît este posibil. Este adevărat faptul că este foarte dificil sau în unile cazuri chiar imposibil de restabilit pe deplin situația anterioară violării drepturlui sau libertății. Totuși principiul restitutio in integrum cere restabilirea ei cît se poate mai aproape reeșind de circumstanțele concrete ale cauzei particulare.
În această situație importanță are și respectarea principiului stare decisis care cere soluții cît se poate analogice la situații similare.
Atunci cînd vorbim de dreptul de a nu fi supus torturii, tratamentului sau pedepsei inumane ori degradante trebuie în primul rînd să ținem cont de faptul că această interzicere poartă un caracter absolut. Interzicerea torturii, tratamentului sau pedepsei inumane sau degradante reprezintă una din cele mai grave violări ale drepturilor fundamentale ale omului. Din aceste considerente Curtea Europeană a Drepturilor Omului acordă o satisfacție echitabilă în proporții depline și suficiente.
Cînd vorbim de reparația echitabilă este în primul rînd necesar să menționăm faptul că scopul reparației echitabile nu este pedeapsa statului pîrît, scopul reparației echitabile este unul reparatoriu și tinde spre repararea prejudiciilor aduse victimei.
Cînd vorbim de prejudicii aduse ca regulă se are în vedere prejudiciu material adus, prejudiciu moral și cheltuieli de repararea a dreptului violat.
Sistemul de protecție a drepturilor omului obligă statele respectarea practică și efectivă a drepturilor omului.
Obligația reparării prejudiciului, rezultat din încălcarea dreptului prevăzut de art. 3 CEDO, constituie un principiu de drept internațional public.
Pentru ca prejudiciu să fie posibil de reparat în primul rînd trebuie să fie constatată, cel puțin în esență, violarea dreptului prevăzut de art. 3 CEDO. Cu alte cuvinte constatarea dreptului violat este prima întrebare, care trebuie rezolvată. Numai în cazul constatării dreptului violat apare obligația de a purcede la restitutio in integrum dacă este cazul.
Ca regulă repararea prejudiciului material adus în urma dreptului violat presupune compensarea prejudiciului material direct adus.
Prin prejudiciu material direct adus victimei se înțelege, pierderile de ordin patrimonial, consecință directă a încălcării alegate și constatate.
Deasemenea poate fi reparat și venitul ratat cum ar fi pierderea certă a anumitor venituri ce nu au mai putut fi obținute.
În afară de prejudiciu material urmează a fi reparat și prejudiciu moral adus, ceea ce presupune repararea ”stărilor de neliniște, de discomfort, frustrare precum și suferințele fizice și psihice aduse ca urmare a aplicării relelor tratamente.
Prejudiciul moral nu necesită a fi probat. El urmează a fi constatat și apreciat de către instanța de judecată.
Conform jurisprudentei Curtii Europene, prejudiciul moral este, de obicei, prezumat a fi existent în cazul în care Curtea constata o incalcare a CEDO.
În ceea ce priveşte articolul 3 CEDO, din definiţie reiese cauzarea unor suferinţe psihice și fizice, astfel – prejudiciul moral este prezumat a fi cauzat. Mărimea va fi evaluată de către instanțele naţionale sau/şi CEDO în dependenţă de circumstanţele particulare ale cauzei.
Dacă în cadrul procedurii privind reparaea prejudiciului material și cel moral adus au fost cheltuieli de procedură atunci aceste cheltuieli urmează a fi reparate dacă au fost angajate în mărimea rezonabilă și necesară.
Desigur că repararea prejudiciilor aduse în urma torturii aplicate sau tratamentului inuman ori degradant este în primul rînd sarcina dreptului național.
Ori conform principiului european sarcina Consiliului Europei este de a aduce drepturile omului acasă, în fiecare stat contractant.
Dacă să privim practica R. Moldova în domeniul repararării prejudiciului adus prin aplicarea torturii, pedepselor sau tratamentelor inumane ori degradante atunci la acest capitol R. Moldova are foarte mult de lucrat și îmbunătățit.
b. Repararea prejudiciului adus la nivel național.
La nivel național se pare că nu există o stabilitate la acest capitol. Acest fapt se datorează pregătirii slabe a sistemului de drept național. Se pare că el a rămas la un nivel foarte primitiv promovat în acest sens de fosta uniune sovietică.
Deși legislația națională prevede clar interzicerea cauzării prejudiciilor unei persoane precum și obligația de a repara în întregime prejudiciu adus, totuși în practică se pare că sunt foarte multe probleme legate de sistemul judiciar.
Cu părere de rău sistemul judiciar din R. Moldova nu crează un remediu efectiv împotriva unui astfel de prejudiciu cum sunt rele tratamente.
În majoritatea cazurilor unde a participat autorul prezentului capitol cele mai mare probleme privind reparația echitabilă se găseau anume în instanța de judecată, care se pare că nu este una efectivă în acest domeniu.
În majoritatea cazurilor judecătorii erau prea preocupați de ”paza” bugetului de stat de cît de crearea unui proces echitabil și reparația echitabilă a victimei relelor tratamente.
O altă problemă este refuzul categoric din partea instanțelor judecătorești aplicarea principiilor generale ale dreptului și în special principiului stare decisis recunocut ca patrimoniu comun ale statelor membre a Consiliului Europei și care face parte din principiul mai general denumit preeminența dreptului.
Cu toate acestea în R. Moldova există cadrul legal, care permite persoanei vătămate să-și restabilească dreptul său încălcat și să primească o reparație echitabilă.
Spre exemplu codul civil al R. Moldova prevede dreptul persoanei la reparația prejudiciului adus:
Articolul 11. Metodele de apărare a drepturilor civile
Apărarea dreptului civil se face prin: g) repararea prejudiciilor; i) repararea prejudiciului moral;… .
Articolul 14. Repararea prejudiciilor
(1) Persoana lezată într-un drept al ei poate cere repararea integrală a prejudiciului cauzat astfel.
(2) Se consideră prejudiciu cheltuielile pe care persoana lezată într-un drept al ei le-a suportat sau urmează să le suporte la restabilirea dreptului încălcat, pierderea sau deteriorarea bunurilor sale (prejudiciu efectiv), precum şi beneficiul neobţinut prin încălcarea dreptului (venitul ratat).
(3) Dacă cel care a lezat o persoană într-un drept al ei obţine ca urmare venituri, persoana lezată este în drept să ceară, pe lîngă reparaţia prejudiciilor, partea din venit rămasă după reparaţie.
Articolul 616. Despăgubirea prejudiciilor nepatrimoniale
(1) Pentru un prejudiciu nepatrimonial se pot cere despăgubiri în bani în cazurile prevăzute de lege.
(2) În cazul vătămării integrităţii corporale sau al altei vătămări a sănătăţii, precum şi în cazul privaţiunii ilegale de libertate, cel vătămat poate cere şi pentru prejudiciul nepatrimonial o despăgubire în bani, stabilită în baza unei aprecieri conforme principiilor echităţii.
Articolul 1404. Răspunderea pentru prejudiciul cauzat
de o autoritate publică sau de o persoană
cu funcţie de răspundere
(1) Prejudiciul cauzat printr-un act administrativ ilegal sau nesoluţionarea în termen legal a unei cereri de către o autoritate publică sau de către o persoană cu funcţie de răspundere din cadrul ei se repară integral de autoritatea publică. Persoana cu funcţie de răspundere va răspunde solidar în cazul intenţiei sau culpei grave.
(2) Persoanele fizice au dreptul să ceară repararea prejudiciului moral cauzat prin acţiunile indicate la alin.(1).
(3) Obligaţia de reparare a prejudiciului nu se naşte în măsura în care cel prejudiciat a omis, cu intenţie ori din culpă gravă, să înlăture prejudiciul prin mijloace legale.
(4) În cazul în care o autoritate publică are o obligaţie impusă de un act adoptat în scopul protecţiei contra riscului de producere a unui anumit fel de prejudiciu, ea răspunde pentru prejudiciul de acest fel cauzat sau nepreîntîmpinat prin neexecutarea obligaţiei, cu excepţia cazului cînd autoritatea publică demonstrează că a dat dovadă de diligenţă rezonabilă în executarea obligaţiei.
(5) Autoritatea publică nu răspunde pentru prejudiciul cauzat prin adoptarea unui act normativ sau omisiunea de a-l adopta, sau prin omisiunea de a pune în aplicare o lege.
Articolul 1418. Răspunderea pentru prejudiciul cauzat prin
vătămare a integrităţii corporale sau prin
altă vătămare a sănătăţii
(1) În caz de vătămare a integrităţii corporale sau de altă vătămare a sănătăţii, autorul prejudiciului are obligaţia să compenseze persoanei vătămate salariul sau venitul ratat din cauza pierderii sau reducerii capacităţii de muncă, precum şi cheltuielile suportate în legătură cu vătămarea sănătăţii – de tratament, de alimentaţie suplimentară, de protezare, de îngrijire străină, de cumpărarea unui vehicul special, de reciclare profesională etc.
(2) Determinarea salariului (venitului) nerealizat din cauza vătămării integrităţii corporale sau altei vătămări a sănătăţii se efectuează conform legii.
(3) La determinarea salariului nerealizat (venitului ratat) nu se iau în considerare pensia de invaliditate, stabilită persoanei vătămate în legătură cu vătămarea integrităţii corporale sau cu o altă vătămare a sănătăţii şi nici alte indemnizaţii sau sume, plătite pe linia asigurărilor sociale de stat.
(4) Volumul despăgubirilor ce se cuvin, în conformitate cu prezentul articol, persoanei vătămate poate fi mărit prin lege sau contract.
Articolul 1422. Reparaţia prejudiciului moral
(1) În cazul în care persoanei i s-a cauzat un prejudiciu moral (suferinţe psihice sau fizice) prin fapte ce atentează la drepturile ei personale nepatrimoniale, precum şi în alte cazuri prevăzute de legislaţie, instanţa de judecată are dreptul să oblige persoana responsabilă la reparaţia prejudiciului prin echivalent bănesc.
(2) Prejudiciul moral se repară indiferent de existenţa şi întinderea prejudiciului patrimonial.
(3) Reparaţia prejudiciului moral se face şi în lipsa vinovăţiei autorului, faptei ilicite în cazul în care prejudiciul este cauzat prin condamnare ilegală, atragere ilegală la răspundere penală, aplicare ilegală a arestului preventiv sau a declaraţiei scrise de a nu părăsi localitatea, aplicarea ilegală în calitate de sancţiune administrativă a arestului , muncii neremunerate în folosul comunităţii şi în alte cazuri prevăzute de lege.
Aceste prevederi legale se invocă de Guvernul R. Moldova aproape în toate cazurile intentate de Curtea Europeană a Drepturilor Omului, ca temei pentru declararea cererii inadmisibilă pentru neepuizarea remediilor legale interne create de statul pîrît.
După cum se vede clar din legislația națională a Republicii Moldova persoana, care pretinde a fi victma relelor tratamente are dreptul la repararea prejudiciilor aduse în urma acestor.
Cu toate acestea am observat încă o problemă destul de gravă în Republica Moldova, care încură victimelor relelor tratamente la restabilirea drepturilor și anume lipsa unei înțelegeri adecvate din partea instanțelor judecătorești a principiilor generale ale dreptului procesual și cel material.
Majoritatea judecătorilor și instanțelor de judecată din Republica Moldova consideră greșit că repararea prejudiciilor aduse în urma relelor tratamente aplicate poate avea loc numai după stabilirea și atragerea la răspundere penală a persoanelor vinovate.
Aceată poziție nici decum nu contribuie la apărarea efectivă și practică a drepturilor fundamentale ale omului.
În primul rînd procedura penală este diferită de cea civilă. Procedura penală are sarcina de a atrage la răspundere penală a persoanelor vinovate în interesele statului pe cînd procedura civilă are sarcina repararării prejudiciilor aduse persoanei, care pretinde a fi victima.
Procedura penală conform standardelor unanim recunoscute de majoritatea statelor membre ale Consiliului Europei are un standard cel mai ridicat de demonstrare a faptelor (probațiune) și vinovăției denumit dincolo de ori ce dubiu rezonabil, pe cînd procedura civilă are un standard de probare simplu denumit preponderența probelor (care prevede posibilitatea stabilirii faptelor în baza unor presupuneri sau simpla majoritatea a probelor).
Standardul dincolo de orice dubiu rezonabil este cel mai riguros standard de demonstrare a faptelor și a vinovăției pe cînd standardul preponderenței probelor permite stabilirea faptelor și responsabilităților și în lipsa unor probe directe.
În procedurile penale regulile privind admisibilitatea probelor trebuie să fie mai severe de cît în procedurile civile.
În procedura penală există prezumția de nevinovăție pe cînd în procedura civilă fiecare parte este obligată să demonstreze faptele pe care se întemeiază.
Procedura penală are faza prejudiciară denumită urmărirea penală iar decizia privind trimiterea cauzei în instanța de judecată aparține în exclusivitate procurorului pe cînd în procesul civil depunerea acțiunii civile nu depinde de un terț.
Toate aceste argumente au determinat Curtea Europeană a Drepturilor Omului precum și alte organizme internaționale judiciare să constate obligațiunea statului contractant să asigure pe teritoriul său tuturor persoanelor drepturile prevăzute în CEDO în mod practic și efectiv ceia ce la rîndul său impune pe terenul relelor tratamente crearea posibilității victimei să-și repară prejudiciu adus chiar în lipsa unei condamnări penale a persoanelor vinovate.
Cu alte cuvinte este posibil ca instanța penală să achite persoanele, inculpații din diferite motive iar instanța civilă de judecată să-i oblige la repararea prejudiciului adus folosind cu diligență cuvintele și termenii aplicați respectînd principiul nevinovăției (pe plan penal).
Deasemenea nu tebuie să uităm obligațiunea pozitivă a statului de a iniția o urmărire penală efectivă împotriva persoanelor care au comis rele tratamente indiferent de faptul au fost aceste persoane atrase la răspundere civilă, disciplinară sau nu.
Deci după cum a fost menționat mai sus în legislația Republicii Moldova există două căi procedurale de repararea a prejudiciului adus în urma relelor tratamente. Prima procedura este prevăzută de drept procesual penal și poartă denumirea acțiunii civile în cadrul urmăririi penale.
Această procedură prevede depunerea unei acțiuni civile privind repararea prejudiciilor (materiale, morale cît și cheltuieli) în cadrul dosarului penal trimis în instanța de judecată de către acuzatorul de stat. Regulile privind intentarea unei acțiuni civile în cadrul urmăririi penale sunt stabilite de codul de procedură penală.
Acțiunea civilă în cadrul dosarului penal se examinează concomitent cu vinovăția inculpatului.
A doua procedură este cea civilă și are loc conform regulilor procesului civil contencios.
Conform codului de procedură civilă a Republicii Moldova reclamantul pregătește și depune o cerere de chemare în judecată împotriva pîrîtului responsabil. Cererea de chemare în judecată trebuie să corespundă formei stabilite de CPC al RM, se depune la instanța competentă și se examinează potrivit regulilor unui proces civil.
Regulile probării faptelor în procesul civil sunt generale. Cu alte cuvinte se aplică regula demonstrării faptelor de fiecare parte în proces conform regulilor preponderenței probelor. Excepția de la această regulă fac prezumții, care nu trebuie să fie probate de părți sau cînd sarcina probării cade pe partea adversă.
Spre exemplu dacă reclamantul a fost perfect sănătos înainte de a fi reținut sau controlat de forțele statului iar ulterior pe corpul lui se descoperă leziuni corporale obținute în acest timp, atunci există o prezumție puternică că responsabil pentru aceste leziuni este statul.
Totuși nu trebuie de uitat un moment foarte important. Atunci cînd au loc rele tratamente aplicate cu intenție contrar prevederilor art. 3 CEDO, statul are obligație pozitivă de a petrece o anchetă efectivă a faptelor. Stabilirea și atragerea la răspundere penală a tuturor persoanelor vinovate. Sarcina principală în aceste cazuri este aplicarea cu bună credință a mijloacelor efective.
c. Repararea prejudiciului adus la nivelul Consiliului Europei.
După epuizarea remediilor pe plan național și atuci cînd aceste remedii nu au fost efective, victima încălcării prevăzute de art. 3 CEDO are dreptul să depună o cerere individuală în baza art. 34 din CEDO în fața Curții Europene a Drepturilor Omului.
Cerere se depune respectînd dispozițiile art. 35 CEDO cu respectarea termenului de 6 luni întocmind un formular de cerere în ori ce limbă: franceză, engleză, rusă sau romînă.
Adresa CtEDO este:
Curtea Europeană a Drepturilor Omului
Consiliul Europei
F-67075 Strasbourg CEDEX, Franţa
Fax: +333 88 41 27 30
Pagina web: http://www.echr.coe.int/echr
d. Suma prejudiciilor acordate de CtEDO în cazurile relelor tratamente
Ca regulă Curtea Europeană a Drepturilor Omului avînd un secretariat juridic foarte bine pregătit se strădue să respecte principiul reparației echitabile. Ceea ce înseamnă că Curtea de la Strasbourg va acorda o reparație echitabilă cît se poate de reală și adecvată luînd în vedere suferințele fiecărei victime a relelor tratamente în parte.
În această privința Curtea Europeană va ține cont de faptele prezentate de părți și stabilite de Curte.
Ca exemplu în cauza Colibaba v. R. Moldova Curtea Europeană a stabilit următoarele fapte legate de rele tratamente: ” … La 25 şi 27 aprilie 2006, reclamantul a fost torturat de poliţistul I.M. şi de alţi doi poliţişti, cu scopul de a-l forţa să-şi recunoască vina. Potrivit reclamantului, mâinile şi picioarele sale au fost legate împreună la spate, iar o bară de metal de la un cuier a fost pusă sub braţele sale. Bara de metal a fost pusă pe două scaune, corpul său rămânând suspendat mai mult de 40 de minute. Mâinile sale au fost acoperite cu cârpe, astfel încât pe ele să nu rămână urme de la funie. Pentru ca ţipetele sale să nu fie auzite, a fost pusă muzica la volum sporit. În timp ce era suspendat, capul său a fost acoperit cu un palton, fiind lovit cu un scaun la ceafă. Aceste maltratări grave au fost însoţite de agresiuni verbale şi psihice… .”
Ca rezultat al acestor constatări Curtea Europeană a Drepturilor Omului a acordat reclamantului reparația echitabilă în sumă de 14000 Euro în calitate de prejudiciu moral suportat.
În cauza Gurgurov v. R. Moldova în urma constatării violării art. 3 CEDO Curtea Europeană a acordat reclamantului suma de 45000 Euro în calitate de prejudiciu moral suferit.
În cauza Corsacov v. R. Moldova Curtea Europeană a acordat victimei relelor tratamente sumă de 20000 Euro în calitate de prejudiciu moral suferit.
Toate aceste cauze înainte de a ajunge la Curtea Europeană a Drepturilor Omului de la Strasbourg mai întăi au fost supuse unei examinări a instanțelor naționale conform art. 35 CEDO.
Cu părere de rău remediile interne s-au dovedit a fi neeficiente.
După cum se vede din practica Curții Europene și instanțelor naționale Guvernul R. Moldova are mult de lucrat pentru a schimba mentalitatea judecătorilor din Republica Moldova.
Deasemenea Guvernul Republicii Moldova are foarte mult de lucrat pentru a ridica și nivelul profesional al judecătorilor din instanțele naționale.
Roman Zadoinov
31.01.2013
gasitoivioleta 